Ce este ETTI talks?

ETTI talks este un eveniment online, informal

ETTI talks este organizat de către Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca și reprezintă o invitație la conversații cu invitați ce activează în domenii conexe ETTI, atât în mediul comercial, cât și academic și de cercetare. Evenimentul se desfășoară lunar și are durata de aproximativ o oră. Discuțiile și prezentările se vor axa pe o descriere a activităților realizate de către invitat în cadrul companiei sau instituției în care activează, precum și traseul lor profesional. Invitații provin din toate nivelurile de experiență profesională.

ETTI talks își propune să prezinte un job atât cu avantajele, cât și cu dezavantajele sale

Scopul acestor prezentări este acela de a expune audienței, preponderent studenți, activitățile desfășurate de către diferite categorii profesionale și domenii de lucru, în mod uzual la locul de muncă. Prin aceasta se oferă studenților posibilitatea de a descoperi în mod clar ce presupune un anumit loc de muncă, ce posibilități de dezvoltare și învățare continuă există, precum și provocările și satisfacțiile oferite de acesta.

ETTI talks e deschis oricui

Orice cadru didactic, doctorand, asistent de cercetare, cercetător sau masterand ETTI poate fi gazda unui invitat, încurajând astfel prezentări din diferite domenii. Sugestiile privind invitații și programarea prezentărilor vor fi gestionate de organizatorii întâlnirilor. Gazda invitatului va participa la prezentare și va modera sesiunea de întrebări și discuții. Fiecare invitat va primi un set minim de sugestii referitoare la conținutul prezentări și va fi rugat să răspundă și ulterior altor întrebări venite din partea studenților și care vor fi colectate și trimise de către gazda invitatului.

ETTI talks încurajează interacțiunea dintre invitat și participanți

Întreaga audiență este încurajată să pună întrebări atât în cadrul formularului de înregistrare, cât și în timpul discuției.

ETTI talks se desfășoară online prin intermediul platformei Microsoft Teams

Pentru a participa la unul dintre evenimentele programate trebuie să vă înregistrați folosind formularul disponibil în descrierea evenimentului. Pe baza acestui formular veți fi adăugați de către organizatori la întâlnirea respectivă.

ETTI talks nu este un târg de cariere

Nu ne dorim ca acest eveniment să devină un pitch al companiilor către viitori angajați, ci mai degrabă o privire de ansamblu asupra cerințelor unei poziții dintr-o companie. Invitații vor putea să prezinte compania sau instituția în care activează pe scurt, dar nu se vor axa pe asta, în schimb vor vorbi despre traseul lor profesional, despre provocările și satisfacțiile lor la locul de muncă.

INVITAȚI

ing. Corina ȘOIMA, PMP

Continental Automotive

ing. Cristian GROZA

Qualitest

drd. ing. George GROSU

Transylvanian Institute of Neuroscience

ing. Ovidiu Rațiu

Control Data Systems SRL (CDS)

ing. Lavinia AVRAM

Kepler Management Systems, România

ing. Sergiu STĂNCULESCU

Infineon Technologies, România

dr. Paul PĂTRAȘ

Universitatea din Edinburgh, UK

Co-fondator și CEO Net.AI

Organizatori


Adriana STAN

[webpage]

Laura IVANCIU

[webpage]

Ligia CREMENE

[webpage]| [linkedin]

Contact

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației

George Barițiu 26-28

400027, Cluj-Napoca, România

adriana[dot]stan@com.utcluj.ro

laura[dot]ivanciu@bel.utcluj.ro

http://etti-talks.utcluj.ro


Copyright © ETTI 2021-2022